ForjateDupă călire, martensita și austenita reținută devin instabile, având o tendință de transformare spontană a organizării spre stabilitate, cum ar fi carbonul suprasaturat din martensită precipită descompunerea austenitei reziduale pentru a promova această schimbare. De exemplu, revenirea este o organizare dezechilibrată pentru a echilibra procesele organizației. Acest proces depinde de migrarea și difuzia atomică a acesteia, împreună cu finalizarea procesului. Cu cât temperatura de ardere este mai mare, cu atât viteza de difuzie este mai rapidă. Dimpotrivă, odată cu creșterea temperaturii de revenire, structura de călire a pieselor forjate va suferi o serie de modificări. În funcție de situația transformării microstructurii, revenirea este în general împărțită în patru etape: descompunerea martensitei, descompunerea austenitei reziduale, acumularea de carburi și recristalizarea feritei.
Prima etapă (200)
(1) forjareMartensita prin revenire se descompune la o temperatură de 80°C. Oțelul se călește fără transformare în organizarea Ming S. Prezența carbonului în martensită este doar parțială și nu începe să se descompună. La revenire, între 80 și 200°C, martensita începe să se descompună, precipitând carburi extrem de fine. În această etapă, fracția masică de martensită din forjele de carbon reduce. Datorită temperaturii scăzute de revenire, precipitarea martensitică conține doar o parte din atomi de carbon suprasaturați, deci carbonul este încă într-o soluție solidă suprasaturată de Fe. Precipitarea de carburi foarte fine se distribuie uniform în matricea martensitei. Structura mixtă de martensită cu saturație scăzută și carbură foarte fină se numește martensită revenită.

(2)forjareÎn a doua etapă de revenire (200-300°C), descompunerea austenitei reziduale a crescut la 200-300°C, iar descompunerea martensitei a continuat, dar schimbarea dominantă este că descompunerea austenitei reziduale s-a produs prin expansiunea atomilor de carbon pentru a forma o zonă parțială, apoi s-a descompus în fază alfa și amestec de carburi, și anume formarea oțelului bainit nu a scăzut evident în această etapă.
(3)A treia etapă (250-400) de transformare a carburilor prin revenire la forjare se desfășoară în acest interval de temperatură. Datorită temperaturii ridicate, capacitatea de difuzie a atomilor de carbon este mai puternică, capacitatea de difuzie de a recupera și atomii de fier, descompunerea martensitei, tranziția carburilor de precipitare, iar descompunerea austenitei reziduale se transformă într-o cementită relativ stabilă, cu separarea și transformarea carburilor, scăderea fracției masice de carbon a martensitei, dispare distorsiunea rețelei martensitei, transformarea martensitică în ferită, obținându-se distribuția matricei feritice în cadrul cementitei granulare mici sau lamelare, organizarea numită revenire eliminând practic această fază a austenitei, stresul de călire, duritatea și tenacitatea plasticității fiind îmbunătățite.

(4)În a patra etapă a revenirii prin forjare (≥400), carburile se acumulează și feritele se recristalizează datorită temperaturii de revenire foarte ridicate. Atomii de carbon și fier au o capacitate puternică de proliferare. În a treia fază, se formează fulgi de cementită, care se sferoidizează continuu și cresc peste 500-600°C. Recristalizarea alfa are loc treptat, pierderea morfologiei feritei din placa sau foile originale și formarea unei distribuții poligonale a granulelor pe o matrice feritică granulară este formată din carburi. Grupul de sorbite revenite se numește sorbit revenit, cu proprietăți mecanice complete bune, eliminând tensiunile interne de distorsiune a rețelei și distorsiuni de fază.

(de la 168 de plasă de forjare)